FIESTA
concept și coregrafie Andrea Gavriliu Distributie Galerie fotoDespre
Așa cum dezvăluie deja titlul, spectacolul este o petrecere. Ocazia este irelevantă, experiența în sine devine importantă pentru fiecare spectator. Fiecăruia îi este dată libertatea să se recuoască pe sine în această petrecere, pe ceilalți sau societatea în general. Spațiul neconvențional în care are loc are mijloacele necesare să aducă spectatorii mai aproape de artiști, de interpreți, de dansatori, pentru ca ei să aibă în mod concret o apropiere față de această călătorie în care se pornesc. În acest mod, spectatorii nu vor fi doar voayeuri privind din întuneric, ei vor avea posibilitatea să participe activ la eceastă experiență energetică.
„Fiesta” este un spectacol de teatru fizic cu mișcări foarte elaborate, care în fiecare secundă exprimă . Nu există text vorbit care să explice evenimentele care se întâmplă, fizicalitatea actorilor exprimă totul. În acest fel, spectatorii vor percepe nu numai cu intelectul lor, cu mintea lor, dar și cu instinctul și cu emoțiile în în egală măsură.
Andrea Gavriliu